Lista de lecturi

1. Mircea Eliade - Proza Fantastica - La tigănci,  Pe Strada Mântuleasa

2. Ovidiu Verdes - Muzici si faze

3. Mihail Sadoveanu - Hanul Ancuţei - Iapa lui Vodă, Haralambie, Balaurul

4. Simona Popescu - Exuvii

5. Nichita Stănescu - O viziune a sentimentelor - Ploaie în luna lui Marte, Vârsta de aur a dragostei, Cântec, Leoaică tânără, iubirea

6. Mihai Eminescu - Poezii - Luceafărul, Floare albastra, Dorința

7. Eugen Ionescu - Rinocerii

8. Mario Vargas Llosa - Mătușa Julia si condeierul 

Toma Alimoș - varianta 2

Departe, frate, departe,

Departe şi nici prea foarte,

Sus, pe şesul Nistrului,

Pe pământul turcului;

Colo-n zarea celor culmi,

La groapa cu cinci ulmi,

Ce răsar dintr-o tulpină

Ca cinci fraţi de la o mumă,

Şedea Toma Alimoş,

Boier din Ţara de Jos;

Şedea Toma cel vestit

Lângă murgu-i priponit

Cu ţăruşul de argint

Bătut negru în pământ;

Şi pe iarbă cum şedea,

Mândră masă-şi întindea

Şi tot bea şi veselea

Şi din gură-aşa zicea:

– Închinare-aş şi n-am cui!

Închinare-aş murgului,

Dar mi-e murgul cam nebun

Şi de fugă numai bun;

Închinare-aş armelor,

Armelor, surorilor,

Dar şi ele-s lemne seci,

Lemne seci, oţele reci!

Închina-voi ulmilor,

Urieşii culmilor,

Că sunt gata să-mi răspunză

Cu freamăt voios de frunză,

Şi-n văzduh s-or clătina

Şi mie s-or închina!

Iată, mări, cum grăia,

Că-n departe auzea

Un nechez ce nechezea

Şi se tot apropia.

Toma-ncet mi se scula,

Peste câmpuri se uita

Şi zărea un hoţoman

Pe-un cal negru dobrogean,

Pe-un cal sprinten voinicesc…

Plătea cât un cal domnesc.

Hoţomanul nalt, pletos

Cum e un stejar frunzos,

Era Manea cel spătos,

Cu cojoc mare, miţos,

Cu cojoc întors pe dos,

Şi cu ghioaga nestrungită

Numai din topor cioplită.

El la Toma-ncet venea

Şi din gură-aşa-i grăia:

– Alei! Toma Alimoş,

Boier din Ţara de Jos,

Ce ne calci moşiile

Şi ne strici fâneţele?

Boier Toma Alimoş

Îi da plosca cu vin roş:

– Să trăieşti, Mane fărtate!

Dă-ţi mânia după spate,

Ca să bem în giumătate.

Mane cu stânga lua,

Cu dreapta se înarma,

Paloşul din sân scotea,

Ş-aşa bine-l învârtea

Ş-aşa bine mi-l chitea,

Că pe Toma mi-l tăia

Pe la furca pieptului,

La încinsul brâului,

Deasupra buricului,

Unde-i greu voinicului.

Toma crunt se oţerea…

Mane-n scări se-nţepenea,

Dos la fugă şi punea.

– Alelei! fecior de lele!

Căci răpişi zilele mele!

De te-aş prinde-n mâna mea,

Zile tu n-ai mai avea!

Şi cum sta de cuvânta,

Maţele şi le-aduna,

În coşuri şi le băga,

Pe deasupra se-ncingea

Şi la murgu-i se ducea

Şi cu murgu aşa grăia:

– Alelei! murguleţ mic,

Alei! dragul meu voinic!

De-ai putea la bătrâneţe

Cum puteai la tinereţe!

Murgul ochii-şi aprindea,

Necheza şi răspundea:

– Iată coama, sai pe mine

Şi de-acum te ţine bine,

Să-ţi arăt la bătrâneţe

Ce-am plătit la tinereţe!

Toma iute-ncăleca,

După Mane se lua

Şi mereu, mereu striga:

– Alelei! murguleţ mic,

Alei! murgul meu voinic,

Aşterne-te drumului

Ca şi iarba câmpului

La suflarea vântului!

Murgul mic se aşternea,

Mane-n lături se zărea,

Toma turba şi răcnea:

– Tăiatu-m-ai tâlhăreşte,

Fugitu-mi-ai mişeleşte.

De te-as prinde-n mâna mea,

Zile tu n-ai mai avea!

Stăi pe loc să ne-ntâlnim,

Două vorbe să grăim,

Două vorbe oţelite

Cu paloşele grăite!

Mane-n lături tot fugea,

Iară Toma-l agiungea

Ş-aşa bine mi-l chitea,

Că din fugă mi-l tăia

Giumătate-a trupului

Cu trei coaste-a negrului!

Mane-n două jos cădea,

Toma murgului zicea:

– Alelei! murguleţ mic,

Alei! dragul meu voinic!

Ochii-mi se painginesc,

Norii sus se învârtesc.

Te grăbeşte, aleargă, fugi

Şi ca gândul să mă duci

Colo-n zarea celor culmi,

La gropana cu cinci ulmi,

Că eu, murgule-oi muri,

Pe tine n-oi mai sări!

Iar când sufletul mi-oi da,

Când nu te-oi mai dezmierda,

Din copită să-ţi faci sapă,

Lângă ulmi să-mi faci o groapă,

Şi cu dinţii să m-apuci,

În tainiţă să m-arunci,

Ulmii că s-or clătina,

Frunza că s-a scutura,

Trupul că mi-a astupa. 

O scrisoare pierduta

 O scrisoare pierduta PDF

Ovidiu Verdeș - Muzici și faze

Muzici si faze

 

Toma Alimos - Varianta 1

Foicica fagului,
La poalele muntelui,
Muntelui Pleşuvului,
În mijlocul câmpului
La puţul Porumbului,
Pe câmpia verde, -ntinsă,
Şi de cetine coprinsă,
Şade Toma Alimoş,
Haiduc din Ţara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat
Şi vitez cum n-a mai stat.
Şade Toma tolănit
Şi cu murgul priponit
În pripoane de argint,
Şi mănâncă frumuşel,
Şi bea vin din burduşel,
Şi grăieşte în ast fel:
– Închinar-aş şi n-am cui!
Închinar-aş murgului,
Murgului sirepului,
Dar mi-e murgul vită mută,
Mă priveşte şi m-ascultă,
N-are gura să-mi răspundă!
Închinar-aş armelor,
Armelor drăguţelor,
Armelor surorilor,
Dar şi ele-s fiare reci,
Puse-n teci
De lemne seci!
Închinar-oi codrilor,
Ulmilor
Şi fagilor,
Brazilor,
Paltinilor,
Că-mi sunt mie frăţiori,
De poteri ascunzători;
D-oi muri,
M-or tot umbri,
Cu frunza m-or învăli,
Cu freamătul m-or jeli!
Şi cum sta
De închina
Codrul se cutremura,
Ulmi şi brazi
Se clătina
Fagi şi paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o răcorea,
Mâna
De i-o săruta;
Armele din teci ieşea,
Murguleţu-i râncheza.
Până vorba-şi isprăvea,
Burduşelul
Ridica,
Vinişorul
Că gusta
Şi-n picioare se scula.
Ochii-şi negri d-arunca,
Peste câmpuri se uita
Şi departe ce-mi zărea?
Că-mi venea, mare, venea
Stăpânul moşiilor
Şi domnul câmpiilor,
Manea, slutul și urâtul;
Manea, grosul ș-arţăgosul;
Venea, mare, ca vântul,
Ca vântul şi ca gândul,
Cu părul lăsat în vânt,
Cu măciuca de pământ.
Pân’ la Toma când sosea,
Din guriţă mi-i grăia:
– Bună ziua, verişcane!
– Mulţumescu-ţi, frate Mane!
– D-ale, Tomo Alimoş,
Haiduc din Ţara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat,
Pe la mine ce-ai cătat?
Copile mi-ai înşelat,
Florile mi le-ai călcat,
Apele mi-ai turburat,
Livezi verzi mi-ai încurcat,
Păduri mari mi-ai dărâmat.
Ia să-mi dai tu mie seamă,
Ia să-mi dai pe murgul vamă!
Toma, mare, d-auzea,
Din guriţa-i cuvânta:
– Ce-i văzut
Om mai vedea,
Ce-am făcut
Om judeca;
Pân-atuncea, măi fârtate,
Dă-ţi mânia la o parte
Şi bea ici pe jumătate,
Ca să ne facem dreptate!
Toma, pân’ să isprăvească,
Îi dă plosca haiducească
Pe jumate s-o golească,
Mânia s-o potolească,
Ca c-un frate să vorbească.
Manea stânga și-ntindea
Să ia plosca și să bea,
Iar cu drepta ce-mi făcea?
Paloş mic că răsucea,
Pântecele i-atingea,
Maţele i le vărsa
Şi pe cal încălica,
Şi fugea, nene, fugea,
Vitejia
Cu fuga!
Foicică de rogoz,
Savai, Toma Alimoş,
Haiduc din Ţara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat
Şi vitez cum n-a mai stat,
Cumpătul că nu-şi pierdea.
Mâna la rană punea
Şi din gură cuvânta:
– D-alelei, fecior de lele
Şi viteaz ca o muiere,
Nu fugi, că n-am dat vamă,
Nu fugi, c-o să-mi dai seamă!
Vreme multă nu pierdea,
Maţele că-şi aduna,
Cu brâu lat se încingea,
Mijlocelul că-şi strângea
Şi la murgul se ducea,
Şi pe murg încălica,
Iar din gură mi-i grăia:
– Murgule, murguţul meu,
Dat-mi-te-a taică-tău
Ca să-mi fii de ajutor
La nevoie şi la zor,
Să te-ntreci cu şoimii-n zbor
Pân-o fi ca să nu mor.
Tinerel că m-ai slujit,
Dar ş-acuma, îmbătrânit,
Să te-ntreci la bătrâneţe
Cât puteai la tinereţe.
Azi te jur pe Dumnezeu
Să mă porţi ca gândul meu
Şi s-ajungi p-ăl câine rău,
Că mi-a răpus zilele,
Zilele, ca câinele,
Pentru tine murgule!
Până Toma se găteşte,
Murgul coama-şi netezeşte
Şi din gură mi-i grăieşte:
– Lasă şeaua, săi pe mine,
Şi de coama ţin-te bine,
Ca s-arăt la bătrâneţe
Ce-am plătit la tinereţe!
Până Toma se ţinea,
Murgul, mare, şi zbura;
Şi zbura tocmai ca vântul,
Fără s-atingă pământul.
Cât o clipă de zbura,
Mult pe Manea-l întrecea,
Iară Toma, de-l vedea,
Îndărăt se întorcea
Şi din fugă-i cuvânta:
– Maneo, Maneo, fiara rea,
Vitejia ţi-e fuga,
Că, de m-ai junghiat hoţeşte,
Mi-ai fugit şi mişeleşte.
Ia mai stai ca să-ţi vorbesc
Pagubele să-ţi plătesc,
Pagubele
Cu tăişul,
Faptele
Cu ascuţişul!

Bine vorbă nu sfârşea,
Murguleţu-şi repezea
Şi cu sete mi-l lovea;
Capu-n pulbere-i cădea,
Iar cu trupul sus, pe şea,
Calu-n lume se ducea.
Foicică micşunea,
Vreme multă nu trecea
Şi pe Toma-l ajungea
Moarte neagră, moarte grea.
De pe cal descalica,
Ochiul
Se-mpăienjenea,
Capul
I se învârtea
Şi-n des codru se pleca,
Iar din gură ce-mi grăia?
– D-alelei, murgutule,
D-alelei drăguţule,
Ce-am gândit
Am izbândit,
Dar şi ceasul mi-a sosit.
Sapă-mi groapa din picior
Şi-mi aşterne fânişor,
Iar la cap şi la picioare
Pune-mi, pune-mi câte-o floare:
La cap, floare
De bujor,
Să mi-o ia mândra cu dor,
La picioare,
Busuioc,
Să mă plângă mai cu foc.
Apoi, mare, să te duci,
Drumu-n codri să apuci
Pân’ la paltinii trăzniţi,
Unde-s fraţii poposiţi.
Nimeni frâul să nu-ţi puie,
Nici pe tine să se suie,
Făr’ d-un tânăr sprâncenat
Şi cu semne de vărsat,
Cu păr lung şi gălbior,
Care-mi este frăţior,
Frăţior de vitejie,
Tovarăş de haiducie.
Numai el frâul să-ţi puie
Şi pe tine să se suie;
Tu să-l porţi şi pe el bine,
Cum m-ai purtat şi pe mine!
Bine vorba nu sfârşea,
Sufleţelul că-şi dedea:
Codrul se cutremura,
Ulmi şi brazi
Se cletina
Fagi şi paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o răcorea,
Mâna
De i-o săruta,
Şi cu freamăt îl plângea.
Murgul jalnic râncheza,
Cu copita că-mi săpa,
Groapă mică că-i făcea,
Fânişor îi aşternea,
Floricele că-i sădea,
Cu trei lacrimi le stropea,
Drumu-n codri c-apuca
Şi mergea, mare, mergea
Pân’ la paltinii trăzniţi,
La voinicii poposiţi.
 

Floare-albastră

 Floare-albastră

- Iar te-ai cufundat în stele
Și în nori și-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.

În zadar râuri în soare
Grămădești-n a ta gândire
Și câmpiile asire
Și întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

- Hai în codrul cu verdeață,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreață.

Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină
Și sub trestia cea lină
Vom ședea în foi de mure.

Și mi-i spune-atunci povești
Și minciuni cu-a ta guriță,
Eu pe-un fir de romaniță
Voi cerca de mă iubești.

Și de-a soarelui căldură
Voi fi roșie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ți astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o știe,
Căci va fi sub pălărie -
Ș-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ținea de subsuoară,
Te-oi ținea de după gât.

Pe cărare-n bolți de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Și sosind l-al porții prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi ești drag?

Înc-o gură - și dispare...
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

. . . . . . . . . . . . . .

Și te-ai dus, dulce minune,
Ș-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuși este trist în lume!

CHERUB: Maximum Security - Robert Muchamore

 

Maximum Security